60.000 DE SEMNATURI PENTRU SUSTINEREA PROIECTULUI CLUJUL ARE SUFLET
Angajati ai Bancii Transilvania s-au alaturat voluntarilor
Clujenii demonstreaza inca o data ca pot fi solidari, in sprijinul comunitatii din care fac parte: 60.000 de persoane au aderat, prin semnaturile oferite, la proiectul Clujul Are Suflet .
Ionut Patrahau, Directorul General Adjunct al Bancii Transilvania, declara: “Ideea a prins viata cu putin timp in urma, iar in 31 mai a.c. am facut publice toate detaliile referitoare la acest program. Stim ca reusita lui depinde, in primul rand, de informarea corecta a clujenilor, de a-i convinge ca semnaturile stranse de la acestia se vor transforma, la un moment dat, in fonduri dedicate tinerilor defavorizati. Care companie nu ar fi sensibilizata de o asemenea solidaritate umana ?”
Cele 60.000 de semnaturi au fost adunate cu ajutorul a peste 100 de voluntari, care au inteles ca fiecare dintre ei pot sa fie “o particica” din Clujul Are Suflet . Acestora li s-au alaturat si angajati ai bancii din Sediul Central si din unitatile operationale din Cluj.
Clujul Are Suflet este cel mai amplu program in domeniu – ca abordare si datorita numarului de persoane implicate, initiat de banca. Fundatia cu acelasi nume isi propune sa ajute tinerii clujeni defavorizati, cu varste cuprinse intre 14 si 18 ani, sa aiba acces la informatie, la programe de formare personala si profesionala. In plus, acestia vor avea, la un moment dat, un camin al lor. “Practic – noi, clujenii, dorim sa transformam ne-norocul lor in noroc” adauga Ionut Patrahau.
Strangerea de semnaturi va continua, Banca Transilvania propunandu-si sa adune nu mai putin de 100.000 de adeziuni.
DIRECTIA MARKETING, BANCA TRANSILVANIA
Banca Transilvania, in cei 13 ani de activitate, a devenit o institutie financiara cu reprezentare nationala, avand in prezent 382 de unitati si peste 5.200 de angajati. Cu o cota de piata de 4,61%,Banca Transilvania se afla in topul primelor 5 banci din Romania, in functie de active. Este prima institutie bancara din Romania cotata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), in anul 1997. Activitatea Bancii Transilvania este organizata pe trei linii principale de afaceri – persoane fizice, IMM si companii mari – pentru care banca are produse si servicii specifice, precum si un personal dedicat.
Pentru mai multe informatii, va rugam sa contactati Directia Marketing a Bancii Transilvania: Anca Rarau – Director Marketing, anca.rarau@btrl.ro, 0264 407 150 si Laura Petrehus – Senior PR Officer, laura.petrehus@btrl.ro, 0264 407 150

